Gradinite din capitala europeana Bucuresti


Sunt revoltata. Sunt de-a dreptul revoltata! Nu mi-am imaginat niciodata ca tara in care locuiesc, tara in care m-am nascut poate sa fie atat de cruda. Atat de cruda incat sa nu ii pese de copiii ei si de unde fac scoala acestia. NU mi-am dat seama de asta niciodata. Pentru ca mereu am avut bani cat sa ma descurc frumos, desi stiam ca in tara sunt oameni care nu au ce manca. Am incercat mereu sa ajut, dar nu despre asta este vorba. Mi-am dat seama ca tara in care traiesc este la limita supravietuirii atunci cand am inceput sa imi duc copilul la gradinita.

 De fapt am realizat ca invatamantul gratuit nu e chiar asa de gratuit. Si ca noi parintii trebuie sa cumparam o gramada de accesorii cu care educatoarele sa poata lucra pentru a ne educa copiii. Iar astazi totul a culminat atunci cand copilul meu s-a intors de la gradinita si a inceput sa imi povesteasca de gandacii pe care ii vede zilnic acolo. Initial am crezut ca glumeste, ca nu se poate asa ceva ca intr-o institutie publica unde se afla copii si unde acestia mananca pot sa fie gandaci care sa se plimbe in voie pe unde au chef.

Nu inteleg nici de ce educatoarele nu au spus nimic legat de acest subiect niciodata. Asa cum pentru rechizite sau pentru alte materiale parintii sunt rugati sa contribuie cred ca nu ar fi deranjat pe nimeni sa mai dea 10 lei pentru a chema o firma care se ocupa cu deratizare Bucuresti astfel incat copiii nostri sa fie in siguranta, fara sa manance cine stie ce. Nu imi vine sa cred ca se poate intampla asa ceva in Capitala unei tari europene in anul  2015. Este peste puterile mele de intelegere si nu vreau sa par patetica, dar cred ca oricine ar face orice pentru copilul lui.

Ceva de citit

“Vertij” este genul de carte care îţi creează dependenţă. Chiar dacă o lăsam deoparte pentru câteva minute, mintea îmi fugea la nesfârşitul joc dintre realitate şi ficţiune, pierdere şi regăsire, împletite cu scene pline de erotism.

Tema principală a lui Taguchi face referire la un curent des-întâlnit în Japonia zilelor noastre: drama pierderii de sine. Autoarea vorbeşte despre fenomenul social numit “hikikomori” (“tineri care se retrag din viaţa socială”). Acest fenomen acaparează tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, care refuză să mai aibe legătură cu societatea,negăsindu-i sensul. Retrăgându-se de lume,aleg să se sinucidă lent, prin înfometare şi singurătate.

Romanul este perceput ca “o călătorie iniţiatică”. Yuki porneşte într-o căutare nebună de răspunsuri după ce fratele ei alege să moară. În încercarea de a-i înţelege decizia, ajunge să practice un fel de prostituţie sacră.

Pot spune că m-a marcat acest roman şi îl recomand cu drag amatorilor de gen psihologic!

Canicular

NY intr-o zi caniculara. Nebunie. Transpiri cand respiri :)   Transpir numai cand imi amintesc! Baietelul e nebadaios, nu vrea de mana la trecut strada, e incapatanat. Iar Marius insista sa mergem mai departe spre Ground Zero, desi David se cere in brate sau in carca de un milion de ani. Azi imi sare in ochi si murdaria orasului mai mult ca in alte dati. Si sincer parca singurul lucru pe care imi doresc sa il fac in acest moment canicular ar fi sa joc mahjong online, acasa de la calculator.

Nu stiu daca ati auzit de acest minunat joc dar este unul care pe mine ma relaxeaza teribil de tare.
NY, o briza pe vaporul spre tine m-o facut sa ma simt printesa ca pe vremea copilariei. Asa ma simteam cand vantul imi juca prin par. Asa minunat m-am simtit si azi. O zi de pastrat in suflet, o zi cu baietii dragi in orasul cel mai cool din lume. NY ne-a primit cu un zambet la coltul gurii, mi-o oferit o clatita cu ciocolata si banane, ne-o atras catre un zgarie nori care isi continua suisul, desi a strapuns demult cerul….  In South Street Seaport l-am ochit pe Bill Cunningham pe bicicleta la 84 de ani, inca purtand sacoul lui albastru si cu aparatul foto la gat. David zglobiu in parcul de copii. David, pe vapor, fericit pentru ca are gura plina cu vant …. Baietii mei  cei alergareti fac intrecere, desi eu nu am participat, toti 3 castigam: o dimineata frumoasa!

Ambele fragmente descriu aceeasi experienta. Adevarul e o imbinare a celor doua variante. Dar eu imi voi aminti partea frumoasa, asa am ales azi! De as face alegerea asta zilnic!  De am face asta cu totii! Garantez ca zilnic exista secunde macar care vorbesc despre ceva minunat si daca ne-am stradui putin mai tare, pe ele ni le-am aminti la sfarsitul zilei sau dupa ani si ani ….

RAMONA MEA I

Am multi oameni speciali in viata mea. Ramona, tu esti intr-o categorie aparte, o categorie numai a ta si care este sus sus sus de tot in viata si in inima mea. Simt ca tu esti ingerul meu pazitor!!!  Oare o sa pot vreodata sa iti multumesc de ajuns pentru ce esti, ce faci si ce insemni pentru mine?

Chiar si numele tau o zice: Ramona inseamna maini care protejeaza!!!

Toate incercarile importante din viata mea de cand ne stim, au fost si incercarile tale. Toate esecurile mele au fost mai putin dureroase pentru ca intotdeauna ai impartit povara cu mine si pentru ca intotdeauna ai stiut ce sa imi zici ca sa vad lumina, sa sper. Si toate izbanzile mele au fost izbanzile tale, motive de fericire pentru amandoua.

E fantastic felul in care nu conteaza ca de peste 10 ani de zile ne desparte oceanul. Sufletele noastre locuiesc impreuna, iar daca pleaca undeva,  atunci ele calatoresc impreuna, au acelasi itinerar. Iar prietenia noastra e solida si minunata in continuare.

Ce interesant cum ai auzit de mine inainte sa ma cunosti, cum Dana mi-a facut o prezentare pompoasa. Cea mai draga prietena din liceu vorbea frumos despre mine unei fete ce a devenit cea mai speciala prietena a mea !!!!

Primele secvente impreuna: imi amintesc cum am servit cafea cu ciocolata la tine acasa (si apoi la mine) si am inceput seria povesti, povestiri & amintiri ….

Ai plecat la facultate si mi-ai facut pofta. Nu atata de facultate, cat de certitudinea ta ca imi voi intalni si eu jumatatea acolo in Timisoara. Si dreptate mare ai avut :)

De cand ne stim, nu am contenit sa povestim. Din toata istoria noastra impreuna, povestea despre anevoioasa asteptare si aparitia copilasilor in viata noastra este cea care ma unge pe suflet cel mai mult. Daca ar fi sa aleg o amintire favorita de-a noastra, este momentul cand te-am sunat ca sunt si eu gravida, iar tu ai reactionat extraordinar. Ai tipat de bucurie si sufletul meu a tipat cu tine la gandul ca visul comun ni s-a implinit in sfarsit.

M-ai inspirat si ti-am urmat chemarea si exemplul in toate capitolele mari ale vietii. In continuare ma inspiri cu atitudinea ta in fata tuturor piedicilor vietii. Ma ajuti sa cresc, sa ma cunosc mai bine, ma ajuti sa cred si sa ma iert. Sa fiu mai ingaduitoare cu mine si cu cei dragi. Sa nu imi pierd increderea, speranta, sa fiu puternica.

Baietoi

E asa aproape ziua cand David va implini 5 ani. Parca nu demult m-a imbatat de fericire gandul ca voi fi mamica. Apoi am plutit pentru ca aveam in sfarsit un bebe al meu, iar apoi m-a uimit gandul ca am deja un “toddler”. Acuma ma asalteaza o noua idee: David este un baietoi!
5 ani foarte plini, 5 ani foarte frumosi si destul de grei!

Dar nu pot decat sa ii multumesc Cerului pentru binecuvantarea aceasta imensa! Nu as schimba nimic din viata mea, poate numai as incetini trecerea nebuna a anilor! Culmea ca aceste vorbe auzite undeva sunt adevarate: zilele trec greu, anii trec repede :) Si as mai vrea sa am o memorie mai buna sau o metoda de a memora pe care sa o folosesc mult mai des: sa nu uit nicio zi, nicio vorba de duh, nici un zambet sau patanie!

David, te iubesc nespus de mult! Iti multumesc, dragul meu pui de om, ca existi! Iti multumesc ca ne-ai ales ca parinti si ca ne umpli viata de lumina si scantei :)

Happy Thanksgiving!

Iti multumesc ca exist. Multumesc ca TU, Doamne, existi!

Multumesc ca sunt femeie. Multumesc ca sunt fata parintilor mei. Multumesc ca am parinti buni si ca am un frate fain. Multumesc ca sunt mama si sotie. Iti multumesc pentru baietii mei foarte speciali. . Multumesc pentru unica mea sora. Multumesc pentru nepotei. Multumesc pentru toata familia.

Multumesc ca respir. Multumesc ca sunt intreaga si sanatoasa. Multumesc ca nu duc lipsa de nimic. Multumesc ca pot vorbi, canta, merge, dansa, scrie, citi, zambi, rade, plange, striga, sopti! Multumesc ca stiu sa fiu fericita si stiu sa trec repede peste nori negri!

Multumesc pentru prieteni. Multumesc pentru excursii. Multumesc pentru soare, apa, munti…. Multumesc pentru natura, locul unde nu mai am nicio indoiala ca TU esti totul. Multumesc ca simt ca TU existi! Multumesc ca stiu cat de maret si de minunat esti! Multumesc ca ma protejezi si ca ma iubesti neconditionat! Multumesc ca nu iti intorci fata de la mine, chiar daca eu o fac des!

Multumesc pentru carti. Multumesc pentru muzica. Multumesc pentru oameni care ma inspira. Multumesc pentru piedici din care am invatat ceva. Multumesc pentru toate obstacolele pentru ca TU m-ai ridicat peste ele.

Sunt un milion de multumesc in inima mea chiar acuma. Am sa ma opresc aici, dar nu inainte de a spune:

Multumesc, DOAMNE,  pentru IUBIRE!

Pregatiri…

Asadar se apropie cu viteza si plecarea in vacanta…va fi distanta mare de condus…dar si multe locuri de vazut/revazut. O sa trecem prin Ungaria, Austria, Germania si apoi ajungem si la destinatia finala, Amsterdam…Am confirmarea de la hotelul din Amsterdam (recunosc am avut ceva emotii pentru ca mi s-a f..t netul exact dupa ce introdusesm toate datele de pe card si nu ma prindeam daca mi-au blocat sau nu banii….). Pana la urma s-a dovedit ca a iesit ok si acum stau linistita ca macar acolo stiu unde vom sta: e un hotel dragutel, micut, de trei stele, in centrul vechi, in apropierea parcului, nu departe nici de muzeul Van Gogh… Sunt toate sub nasul nostru. Abia astept sa iau vaporasul si sa fac plimbarea pe canale..sa inchiriem biciclete…sa vedem muzeele si sa dam o fuga si pana la ocean…sa ne trezim cand avem chef..sa lenevim la terase..sa cascam gura la toate cele…

In martie cand am ajuns acolo, la intoarcerea din Costa Rica, n-am apucat sa fac nimic din toate astea. Am vazut Van Gogh-ul si cam atat….A fost un dezastru sederea mea acolo..cu bagajele facute praf de Alitalia…cu avion pierdut..cu nervi cat casa si spume cat cuprinde..cu ratarea intalnirii cu A. acolo unde stabilisem… In plus, venind dintr-o tara atata de ietfina cum e CR - in Amsterdam am suportat un soc psihic :) :) cand am platit 3,5 Euro pe o amarata de apa plata la 1/2….. Acum, merg pregatita :) .



Azi incerc sa fac ultimele cumparaturi..pentru ca joi deja o iau din loc si pana atunci nu am deloc serile libere sa alerg de nebuna dupa cumparaturi…Asadar ma duc sa caut lada frigorifica si sa-mi iau niste adidasi simpatici pe care i-am vazut aseara la Nike. Mi-ar mai trebui si ochelari de soare… pe astia ai mei am trecut ieri cu masina… :( .. (mi-au cazut cand am deschis usa, n-am vazut, iar cand am iesit din parcare…i-am vazut in spatele masinii proaspat calcati de roata…).



Si..din nou…abia astept! Sa radem mult, sa fim veseli, sa fim linistiti…sa facem -ca de obicei- o mie de poze si sa mai adaugam o intamplare traita..celor de pana acum..

Si, pentru ca tot vorbesc de Amsterdam…mi-am adus aminte ca am niste cadouase de la Rux- de cand a fost ea in mai acolo…